Cristina Stoian

Dragii mei,

În această zi înghețată afară însă plină de căldura Sfintei Liturghii în inimi aș vrea să găsim împreună calea spre odihnă. Dar nu vorbesc aici doar despre odihna trupului ci mai ales despre odihna sufletului. Așa cum v-am obișnuit, ziua de astăzi nu a fost aleasă întâmplător, căci Dumnezeu așa a grăit în Sfânta Scriptură: „Lucrează șase zile […], iar ziua a șaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău să nu faci în ziua aceea niciun lucru (Ieșire 20, 9-10)”.

În creștinism zilele de odihnă sunt reprezentate de: Duminică și Sărbătorile însemnate cu Cruce roșie în calendar. În aceste zile femeile nu au voie să spele, să coasă, să măture, bărbații nu au voie să lucreze la câmp sau altceva. Nerespectarea acestor zile nu reprezintă doar un păcat foarte mare, ci în primul rând este o modalitate sigură de a ne pierde sufletul puțin câte puțin. De aici mai este doar un mic pas până la apariția certurilor, necazurilor, bolilor, despărțirilor, atât de des întâlnite în zilele noastre și cărora nu le găsim de multe ori o explicație clară.

Respectarea acestor zile produce un echilibru cosmic, biologic, psihologic și mai ales duhovnicesc. Dumnezeu nu ne interzice lucrul în ziua de duminică, așa cum gândesc mulți oameni, ci vrea să ne arate simplul fapt că toate aceste munci sunt doar lucruri făcute pentru trup și că avem nevoie și de o zi în care să ne ocupăm și de suflet, ingredientul principal al aluatului din care suntem plămădiți cu toții.

Mama mea mi-a spus în urmă cu câteva zile un lucru care m-a pus serios pe gânduri: „Sufletele noastre sunt veșnice, însă noi ne pierdem veșnicia prin viața pe care o ducem.” Toate lucrurile pe care noi le considerăm ca fiind destinate sufletului (distracția, petrecerile, cumpărăturile etc), sunt de fapt moduri mai subtile de a bucura trupul. Singurul lucru care vindecă și bucură sufletul cu adevărat este IUBIREA. Însă nu iubirea carnală, trupească, materială, ci cea pură, pe care doar Dumnezeu ne-o poate oferi pentru că El este iubire. Cum am putea crede altfel știind că Dumnezeu l-a trimis pe Însuși Fiul Său să se răstignească pentru iertarea păcatelor noastre?

Sfânta Liturghie cu care încep toate zilele de odihnă este tocmai o modalitate de a începe aceste zile cu Dumnezeu. Așa bucurie cum are sufletul în care se odihnește Dumnezeu nu mai există. Rugăciunea sinceră, posturile, participarea la slujbele bisericii reprezintă doar umile modalități de a-i mulțumi Domnului pentru iubirea necondiționată pe care ne-o oferă.

Un alt mare dar pe care Dumnezeu l-a oferit în marea sa milostenie oamenilor este reprezentat de Sfânta Taină a Spovedaniei, singura modalitate prin care putem primi dezelgarea păcatelor și odihna sufletului.  Această imensă putere de a dezlega de păcate și de a împărtăși harul Duhului Sfânt ca întăritor în viața noastră a fost dată de Mântuitorul Iisus Hristos numai Sfinților Apostoli și aceștia la rândul lor au dat-o episcopilor și preoților prin punerea mâinilor pe cap : „Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în ceruri și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în ceruri (Mt 18, 18; Ioan 20, 23)”. Așadar iertarea și dezelgarea păcatelor o primim doar aici pe pământ și doar de la preoți. Cel mai groaznic lucru este ca cineva să moară nespovedit, întrucât dincolo de mormânt nimeni nu îl mai poate dezelga de păcate, „nici chiar îngerii”.

Toată ura, dezbinarea și necazurile din jurul nostru tocmai din această îndepărtare de Dumnezeu provin. Nu avem absolut niciun drept să îi judecăm pe cel de lângă noi, pe conducătorii țării și cu atât mai mult pe preoți. Ultimii enumerați, indiferent de partea lor omenească și de păcatele pe care le au și pe care le avem cu toții, au în plus față de noi harul Domnului și puterea de ne face legătura directă cu El.

A gândi că te spovedești când ești bătrân este iar o greșeală uriașă întrucât nimeni în afară de Dumnezeu nu știe când se va termina firul vieții noastre, iar a muri cu sufletul încărcat de păcate nu afectează doar viața noastră de dincolo ci afectează viața celor apropiați care rămân aici pe pământ. Chiar dacă pare greu de crezut, păcatul se transmite din tată în fiu. Arborele genealogic nu este doar o enumerare de rude pe o hârtie ci poate fi asemănat unui copac. După cum acest copac este sănătos și dă naștere altor ramuri sănătoase, dezvoltându-se frumos, tot astfel se întâmplă și într-un neam care este credincios, cu frica lui Dumnezeu și naște alte ramuri sănătoase și credincioase, dezvoltând foarte frumos, în mod normal, acel arbore genealogic.

Observăm la unii copaci cum încep să le apară câte o ramură uscată, după aceea altele și altele, încet, încet, iar la un moment dat, observăm că o mare parte din acel arbore s-a uscat. Apoi, l-a scurt timp el se usucă definitiv, deoarece nu l-a îngrijit nimeni. Asemenea analogie o putem raporta și la arborele genealogic al fiecăruia. Așa se explică și faptul că mulți oameni se trezesc după generații peste generații că „li s-a cam pierdut neamul”, cum se spune în popor, adică păcatul moștenit din familie și netratat prin Taina Sfintei Spovedanii a făcut ravagii.

Încrederea în atotbunătatea lui Dumnezeu fără a oferi nici măcar mulțumire pentru toate lucrurile frumoase pe care ni le oferă este doar o dovadă de egoism și ne conduce în final tot la pierderea sufletului.

Vă spun sincer că și mie mi-a luat mult timp să realizez toate aceste lucruri și îi înțeleg pe fiecare dintre voi care gândesc momentan altfel. Perioada grea prin care trec m-a făcut să îmi sedimentez definitiv ideile expuse în acest articol. Mă rog ca Dumnezeu să vă lumineze și vouă sufletul și mintea pentru a găsi calea spre El fără a fi nevoie să treceți prin clipe precum cele prin care trec eu acum.

În concluzie dragii mei, îmi doresc ca începând de azi înainte să ne silim să punem început bun în viețile noastre, să ne odihnim sufletul în Hristos, să ne amintim de oamenii care ne-au luminat viața, să nu mai încercăm să îi schimbăm pe cei din jurul nostru și să îi judecăm mai puțin. Dragostea este totul, iar Dumnezeu prin marea Lui milă nu vrea „moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu (Iezechiel 33)”!

Să iubim și să iertăm din suflet, să ne rugăm unii pentru alții, atât ne rămâne de făcut, și vom vedea atunci cum viața noastră devine mai frumoasă !

P.S. Principala sursă a acestui articol a fost o carte care pe mine și pe părinții mei ne-a luminat și pe care vă recomandăm cu drag să o citiți: „Sfânta Taină a Spovedaniei pe înțelesul tuturor. Ghid de spovedanie cu povețe și învățături”- Arhim. Ioachim Pârvulescu (Starețul Mănăstirii Lainici). Varianta PDF a cărții o găsiți aici: http://tineretulortodox.md/wp content/uploads/2011/03/Sf.TainaaSpovedaniei.pdf