Cristina Stoian

Revin, așa cum am promis, cu publicarea anumitor pasaje din cartea ʺAm iubit pătimireaʺ, o autobiografie a Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei. Partea întâi a articolului o puteți citi aici: https://cristinastoian.ro/2018/06/11/%CA%BAam-iubit-patimirea%CA%BA-autobiografia-unui-sfant-partea-i-conspect/ .

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la această carte a fost relația deosebită pe care a avut-o acest sfânt doctor cu Dumnezeu. Indiferent de greutățile pe care le avea de îndurat, Sfântul Luca se smerea pe sine, cerea ajutor în primul rând Domnului și îl primea neîntârziat.

De asemenea, aș vrea să remarcăm atât condițiile oferite de sistemul medical din acea perioadă cât și greutățile întâmpinate de acei medici. Sfântul Luca a vindecat o mulțime de oameni având la dispoziție o trusă medicală ce nu conținea probabil nici a zecea parte din ceea ce folosesc astăzi chirurgii.  Îndrăznesc să spun faptul că observ un oarecare regres în zilele noastre. Medicina a progresat, însă odată cu acest lucru au crescut și pretențiile oamenilor și au scăzut cunoștiințele pe care le au doctorii. Pacienții par astăzi mai preocupați de a vedea doar neajunsurile sistemului medical românesc și de a-și stabili singuri diagnosticul pe internet decât de a aprecia munca neîntreuptă a medicilor buni care, în ciuda aparențelor, încă există printre noi. Iar în ceea ce îi privește pe medici, marea lor majoritatea își definesc activitatea în funcție de domeniul pe care îl practică zi de zi , nefiind  capabili de multe ori să ridice o suspiciune de diagnostic legată de altă specialitate. Pe medici încep să îi înțeleg și eu din ce în ce mai bine, întrucât este dificil să reții lucruri pe care nu le întâlnești în munca de zi cu zi. Legat de pacienți nu am reușit încă să găsesc răspuns la întrebări precum: Dacă ai fost dezamăgit de UN doctor de ce bagi TOȚI doctorii în aceeași găleată cu el?, Faptul că TU alergi un medic pe hol pentru a-i oferi un cadou și te simți jignit atunci când el te refuză înseamnă că TOȚI doctorii sunt șpăgari?, Nu este oare adevărat faptul că dacă NICIUN pacient nu ar mai da șpagă , nu ar mai exista medici care să primească așa ceva? (țin să menționez faptul ca eu nu îî numesc medici pe cei care cer bani), De ce vii la medic dacă tu deja ți-ai stabilit diagnosticul pe internet? etc.

Revenind la Sfântul Ierarh Luca, eu cred că principalul ʺinstrumentʺ din trusa sa medicală era icoana Maicii Domnului care nu lipsea niciodată din sala de operație. Fără ajutorul Lui Dumnezeu un medic nu poate să își facă meseria cu adevărat.

Fragmente extrase din carte:

• Fragmentul încărcat probabil de cele mai multe semnficații, ce a dat și numele cărții, este:
  

  ʺÎn iarna anului 1942 Vlădica Luca locuia într-o cameră umedă și rece, unde mai înainte de război stătea portarul școlii. Episcopul trăia aproape la limita de jos a sărăciei. În cantina spitalului, unde se pregătea mâncare pentru o mie două sute de oameni, nu era prevăzut să fie hrănit și chirurgul consultant- iar întrucât el nu avea nici timp pentru a-și fierbe cartofii, nici bani pentru a-și cumpăra alimente la negru, răbda mereu de foame. Infirmierele spitalului se strecurau pe furiș în cămăruța portarului ca să lase pe masă o farfurie de cașă (n.r Mâncare asemănătoare cu pilaful, preparată din arpacaș sau din mei, cu multă grăsime). Mai târziu Vlădica Luca avea să-i scrie fiului său Mihail: <<La începutul perioadei cât am lucrat în Krasnoiarsk atitudinea față de mine a fost dubioasă.>> Ca și mai înainte, în anii de închisoare și exil, Vlădica Luca răbda totul cu adâncă încredințare în voia Lui Dumnezeu. Într-una din scrisorile sale din acel timp îi scria aceluiași Mihail: Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curățește sufletul.ʺ

• ʺEu nu sunt chirurg (n.r. Prof antropolog Lev Vasilievici Oșanin care a lucrat sub îndrumare Sf. Luca) și, cu excepția cazurilor ușoare, îl chemam întotdeauna pe Voino Iasenețki pentru a hotărî dacă bolnavul trebuie pansat și lăsat până dimineața sau operat fără întârziere. La orice oră a nopții el se îmbrăca imediat și venea la apelul meu. Uneori răniții veneau încontinu. Adeseori erau operați imediat, așa încât noaptea trecea fără somn. Se întâmpla ca Voino Iasenețki să fie chemat noaptea pentru consultație sau operație imediată acasă la un bolnav sau în alt spital. El purcedea fără întârziere la acele drumuri de noapte ce nu erau nici pe departe lipsite de primejdie, fiindcă jafurile erau la ordinea zilei.[ …] Niciodată nu se vedea pe fața lui supărare, nemulțumire că este deranjat pentru lucruri care în ochii unui  chirurg cu experiență sunt niște fleacuri.[ …] Nu l-am văzut niciodată mânios, înfierbântat sau pur și simplu iritat. Vorbea întotdeauna liniștit, fără grabă, fără să ridice vreodată vocea.ʺ

• ʺDimineața, după ce m-am iertat cu copiii, m-am îndreptat spre gară și am ocupat loc nu în vagonul pentru arestați, ci într-unul de pasageri. Sirena locomotivei a răsunat o dată, de două ori, de trei, dar trenul nu s-a mișcat din loc preț de douăzeci de minute. Precum aveam să aflu după multă vreme, trenul nu putea să se miște din pricină că o mulțime de popor se întinsese pe șine în dorința de a nu mă lăsa să plec din Tașkent-dar acest lucru a fost, firește, cu neputință.ʺ

• ʺVlădica nu refuza ajutorul său nici celor mai săraci și umili oameni, nu lua nicio plată pentru tratament și era în stare să-și bată capul zile întregi cu copilașii bolnavi și murdari de la țară. Pentru fiecare operație efectuată cu participarea episcopului Luca era nevoie de permisiune specială, care era dată în silă, și popularitatea crescândă a exilatului îi irita pe mai-marii orașului. În Eniseisk se povestește că episcopul a fost odată chemat la Ceka. Îndată ce a trecut pragul cabinetului, îmbrăcat ca de obicei în rasă și cu crucea pe piept, ceksitul a început să urle: <<Cine v-a dat permis să practicați?>> Vlădica Luca a răspuns: <<Eu nu practic în sensul pe care îl dați cuvântului dumneavoastră. Eu nu iau bani de la bolnavi-iar să-i refuz, iertați-mă nu am dreptul.>>ʺ

• ʺFusesem prevenit că președintele sovietului regional Turuhansk este un mare vrăjmaș și urâtor al religiei (aceasta, totuși, nu l-a împiedicat să strige către Dumnezeu după ajutor când l-a prins furtuna cumplită într-o bărcuță pe Enisei). La cererea acestui președinte, împuternicitul GPU m-a convocat și mi-a declarat că mi se interzice cu strictețe să binecuvântez bolnavii în spital, să predic în mănăstire și să merg acolo în sănii căptușite cu covoare. Am răspuns că datoria arhierească nu-mi îngăduie să refuz oamenilor binecuvântarea și i-am propus să atârne el la poarta spitalului un anunț în care să scrie că este interzis bolnavilor să-mi ceară binecuvântare. Asta, bineînțeles, n-a putut s-o facă. Iar cu privire la cealaltă problemă i-am propus, de asemenea, să le interzică țăranilor să mă ducă în sănii căptușite cu covoare. Nici asta n-a făcut-o.ʺ

• ʺRaia își amintea cuvintele pe care le rostise odată Vlădica Luca: <<Principalul în viață este să faci întotdeauna bine oamenilor. Dacă nu poți să faci pentru oameni un bine mare, străduiește-te să faci măcar unul mic>>.ʺ

• ʺAcum au devenit binecunoscute cuvintele Vlădicăi Luca: <<pentru chirurg nu trebuie să existe ʺcazʺ, ci numai omul viu care suferă. >> Manifestările de indferență față de datoria medicală îl tulburau pe Vlădica Luca. Munca lui era însoțită câteodată de suferințe sufletești adânci: <<Suport cu greu moartea bolnavilor după operație>>, îî scria fiului său episcopul Luca. <<Au fost trei morți în sala de operație, care efectiv m-au dărâmat. Tu, care ești teoretician nu cunoști chinurile acestea; eu însă le îndur din ce în ce mai greu… M-am rugat pentru morți acasă, căci în Krasnodar nu este biserică…>>ʺ

• ʺMă simțeam foarte rău și câteodată zăceam la pat zile întregi ca urmare a puternicei suprasolicitări a creierului care mă ținea de mai bine de patru luni… Mi se cere să nu merg la biserică dacă nu muncesc la spital, așa că lucrez peste puteri.ʺ

• ʺÎn treizeci și opt de ani de preoție Vlădica Luca a rostit o mie două sute cincizeci de predici, dintre care nu mai puțin de șapte sute cincizeci au fost însemnate în scris și alcătuiesc douăsprezece volume groase bătute la mașină. Consiliul Academiei Duhovnicești din Moscova a numit această culegere de predici <<un fenomen excepțional în viața bisericesc-teologică contemporană>> și l-a ales pe autor membru de onoare al său.ʺ

• ʺVă vorbesc nu numai din rațiune, ci din proprie experiență– fiindcă trebuie să vă mărturisesc că atunci când mergeam pe o cale foarte grea, când purtam sarcina grea a Lui Hristos, ea nu era nicidecum grea și calea aceea era o cale plină de bucurie, fiindcă simțeam în chip cât se poate de real că alături de mine merge Însuși Domnul Iisus Hristos și sprjină sarcina mea și crucea mea. … Amintiți-vă de de sfintele Lui cuvinte, căci mare adevăr este cuprins în ele: <<Jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.>>ʺ

• ʺDupă două decenii credincioșii din Simferopol încă își aminteau acea predică rostită în ziua prăznuirii Acoperământului Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu în anul 1954:<<[ …] Eu știu că cei mai  mulți dintre voi sunt foarte alarmați de înărirea neașteptată a propagandei antireligioase și că sunteți mâhniți… Nu vă tulburați, nu vă tulburați ! Lucrurile acestea nu au cu ce să vă atingă. Spuneți-mi,rogu-vă, mai țineți minte cuvintele lui Hristos din Evenghelia după Luca: <<Nu te teme turmă mică, pentru că Tatăl a binevoit să vă dea vouă împărăția (Luca 12,32) ?>>ʺ

În această notă optimistă voi încheia partea a 2-a a acestui articol.

La final aș vrea să va adresez îndemnul: Nu vă tulburați ! ʺBucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi (Epistola întâia către tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, 5, 16-18).ʺ

Sursă:  

1. “Am iubit pătimirea”– Sfântul Luca Arhiepiscopul Crimeei, Editura Sophia.
2. Foto: http://www.paraclisulparhon.ro , https://doxologia.ro.