Cristina Stoian

Biserica Ortodoxă îl sărbătorește astăzi pe Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei. Cu această ocazie voi începe o serie de articole despre cărțile care m-au impresionat și pe care vi le recomand cu drag. Prima dintre acestea este cartea ʺAm iubit pătimireaʺ,  o autobiografie a acestui sfânt deosebit.

Sfântul Luca al Crimeei este un sfânt contemporan zilelor noastre, supraviețuitor al ororilor comise în închisorile sovietice, fiind  mai întâi medic al trupului, iar ulterior și medic  al sufletului. În plină teroare a regimului bolșevic, Sfântul Luca refuza să opereze fără icoana Maicii Domnului atârnată pe perete, oferindu-ne astfel o minunată lecție de smerenie, jertfă, slujire a oamenilor și dragoste față de Dumnezeu.

Valentin Voino-Iasenețki, după numele său de mirean, s-a născut pe data de 27 aprilie 1877, în orașul  Kerci din Crimeea, în familia farmacistului Felix Voino-Iasenețki, ca al patrulea din cei cinci copii. Așa cum ne mărturisește chiar el, ʺEducație religioasă nu am primit în familie și, dacă se poate vorbi de o religiozitate moștenită, pe aceasta am moștenit-o, probabil, mai ales de la tata, care era foarte evlavios.ʺ

Încă din copilărie a fost extrem de pasionat de desen, absolvind școala de artă din Kiev. Ulterior, ʺȘovăielile, care n-au ținut multă vreme , s-au încheiat cu hotărârea că nu am dreptul să mă ocup cu ceea ce îmi place mie (n.r. Sfântului Luca), ci cu ceea este de folos pentru oamenii care suferă. Din Academie (n.r. Academia de Arte din Petersburg la care urma să se înscrie)  i-am trimis mamei o telegramă în care îmi arătam dorința de a intra la facultatea de medicină.ʺ Toate locurile fiind ocupate, tânărul Valentin se preocupă în continuare de pictură și sculptură și intră la facultatea de drept, unde studiază doar un an, luând decizia apoi să revină la Medicină, căreia i-a dedicat întreaga sa viață.

Chiar dacă termină în toamna anului 1903 facultatea ca șef de promoție, fiind considerat de colegi ʺsavant de vocațieʺ, Sfântul Luca decide să devină medic de țară pentru a oferi asistență medicală oamenilor aflați în nevoi pe care nu avea cine să îi ajute. Visul său nu s-a putut îndeplini imediat întrucât terminarea facultății a coincis cu războiul ruso-japonez. Astfel, el ajunge să practice chirurgie militară de campanie la un spital de recuperare a răniților din orașul Cita, Siberia Orientală.

În anul 1904, se căsătorește cu o soră de caritate, Ana Lanskaia, pe care o cunoscuse încă de când era student la Kiev. Înainte de terminarea războiului părăsește Cita și se angajează ca medic în județul Ardatov unde ajunge șef de spital orășenesc. După câteva luni însă este nevoit să renunțe la munca din această zonă ʺdin pricina dificultății ei insuportabile.ʺ A urmat apoi o perindare prin diferite spitale, mai mari sau mai mici, unde a ajutat oamenii atât cât a putut. În timpul acestor peregrinări s-au născut primii doi copii ai săi, Mișa și Elena, în 1907, respectiv 1908.

Muncă, studiu și familie

Confruntându-se din ce în ce mai des în timpul lucrului cu pacienți din diferite regiuni rusești cu probleme legate de administrarea anesteziei, Valentin Voino-Iasenețki începe să studieze foarte serios problematica anesteziei locale, începând redactarea unei teze de doctorat cu această temă la Moscova. Din motive familiale, tânărul doctor este nevoit să întrerupă studiile și să profeseze în mai multe spitale din Rusia. În acest timp se naște Alioșa, al treilea copil, în anul 1910, iar în 1913 al patrulea, pe nume Valentin.

În anul 1915 apare cartea „Anestezia regională”, cu ilustrații ale autorului, care a fost și bază a tezei de doctorat. În 1916, acesta își susține la Moscova dizertația de doctorat, primind aprecieri neașteptate. De exemplu, profesorul Martânov îî spune : ʺNe-am obișnuit ca dizertațiile de doctorat să fie scrise de obicei pe o temă dată cu scopul dobândirii unor funcții mai înalte și ca atare să nu aibă mare valoare științifică. Când am citit însă cartea dumneavoastră am rămas cu impresia că este cântecul unei păsări care nu poate să nu cânte și am apreciat-o în mod deosebit.ʺ

În anul 1917, soția sa Ana este diagnosticată cu tuberculoză, chiar în perioada în care doctorul Iasenețki primise invitația de a ocupa postul de chirurg și medic șef al spitalului orășenesc din Tașkent. În ciuda faptului că au primit un excelent apartament cu cinci camere, condițiile de lucru au fost foarte dificile și în spitalul din Tașkent.

În anul 1919, pe fondul tulburărilor produse de revolta regimului turcmen și răfuiala care a urmat cu contrarevoluționarii, Valentin Felixovici Iasenețki-Voino (n.r. așa era notat numele lui atunci) este arestat. În aceste condiții, starea de sănătate a soției sale se înrăutățește și mai mult, ea murind în luan octombrie a aceluiași an. Copiii, rămași fără mamă, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, au fost îngrijiți după aceea de sora de caritate Sofia Sergheevna, rămasă văduvă la rândul ei încă de tânără.

Doctor de suflete

După moartea soției, doctorul Valentin începe să devină foarte atașat de activitatea bisericească din Tașkent, fapt pentru care Episcopul Inochentie ajunge în scurt timp să îi propună să devină preot. Acesta, primește cuvintele episcopului ca pe o chemare a Lui Dumnezeu prin gură arhierească și răspunde fără a sta pe gânduri : ʺBine, Stăpâne! Voi fi preot, dacă așa îi place Lui Dumnezeu!ʺ. Astfel, în luna februarie a anului 1921, de praznicul Întâmpinării Domnului, Valentin Felixovici Iasenețki-Voino este hirotonit preot. De atunci, părintele Valentin începe să meargă la spital și chiar la operații în reverendă, cu crucea de preot, așezând în sala de operații o icoană a Maicii Domnului, în fața căreia se ruga înainte de orice intervenție chirurgicală. Deoarece situația politică se agrava, iar preoții și ierarhii erau exilați sau întemnițați, părintele medic Valentin a devenit, în data de 18/31 mai 1923, arhiepiscop. La călugărie el primește numele Luca, în cinstea Sfântului Evanghelist cu același nume, care a fost atât medic, cât și pictor. La prima Liturghie săvârșită ca arhiereu, în Tașkent, în data de 3 iunie, a spus la predică oamenilor care erau în catedrală: „Mie, preotului, care cu mâinile goale am apărat turma lui Hristos de o haită mare de lupi, Domnul mi-a dat o cârjă de fier, arhierească, și m-a întărit cu harul arhieresc în lupta pentru integritatea eparhiei”. În zilele ce au urmat, sfântul Luca este exclus din unversitate și arestat. Astfel încep cei unsprezece ani ai închisorilor și exilurilor Sfântului Luca.

Exilul și sfânta mărturisire

Primul exil al Episcopului Luca a început în iarna anului 1923, atunci când a fost condamnat la exil în Siberia. Drumul spre exil a fost groaznic, dar în tot acest timp sfântul doctor, bolnav fiind la rândul său, a făcut mai multe operații salvatoare sărmanilor pe care îi întâlnea în cale. După ce refuză să renunțe la practica binecuvântării cu semnul crucii a bolnavilor înainte de operație, el este trimis în ținuturile cele mai nordice ale Siberiei, unde clima era deosebit de aspră. În 1926 exilul ia sfârșit, iar sfântul doctor se întoarce la Tașkent. În anul următor el este numit Episcop de Râlsk-Kursk, apoi la Eleț-Orlovsk și Ijevsk. La scurt timp solicită conducerii bisericești să fie pensionat.

În anul 1930, după un incident legat de sinuciderea unui fost coleg, profesor universitar, Vlădica Luca este din nou arestat, iar în urma interogatoriului foarte dur își pierde chiar și cunoștiința. A urmat a doua condamnare la exil pentru trei ani în regiunea Arhanghelsk. Acolo el lucrează din nou ca doctor, Sfârșitul anului 1933 îi aduce eliberarea din exil și revenirea la Tașkent, unde lucrează într-un mic spital. În 1934 i-a fost publicată cartea „Chirurgia afecțiunilor purulente”, pentru care a primit mai târziu Premiul Stalin.

Atunci când au început încarcerările politice din 1937, Sfântul Luca a fost din nou arestat și torturat ca să recunoască acuzațiile false ce îi erau aduse. Pe atunci Sfântul Luca împlinea 60 de ani, iar ochiul drept îî era complet lipsit de vedere. A urmat apoi a treia plecare în exil, în regiunea Krasnoiarsk din Siberia. În timpul războiului sfântul doctor își reia atât activitatea chirurgicală, cât și pe cea de ierarh, predicând și făcând misiune, la început în Krasnoiarsk, apoi la Tambov.

În anul 1946 Vlăadica Luca este transferat în Crimeea și numit Arhiepiscop de Simferopol, unde luptă împotriva obiceiurilor rele ale clerului local. El îi învăța pe oameni faptul că inima preotului trebuie să fie ca un foc ce iradiază lumina Evangheliei și a dragostei pentru Cruce, prin cuvânt sau prin exemplul personal.În ciuda stării de sănătate precare, sfântul doctor consulta gratuit și ajuta medicii locali cu sfaturi din propria sa experiență. De asemenea, rugăciunile rostite de Vlădica Luca aveau puterea de a vindeca mulți oameni.

La începutul anul 1955, Sfântul Luca orbește complet, dar continuă să săvârșească Liturghia, pe care o știa pe de rost, să predice și să conducă eparhia. El se opune în această perioadă vehement închiderii bisericilor și oricărei prigoane din partea autorităților.

Încărcat de ani și de experiența unei vieți pline de mărturisire a Domnului Hristos, Arhiereul Luca se mută  la Domnul în data de 11 iunie 1961, mormântul său devenind foarte curând loc de pelerinaj și de vindecare. A fost canonizat în Biserica Ortodoxă din Ucraina în anul 1995.

Cartea cuprinde mult mai multe detalii și experiențe cutremurătoare din timpul vieții Sfântului Luca al Crimeei, așa că vă recomand să o citiți, nu cred că veți regreta. Pentru mine această carte a fost o adevărată lecție de viață. M-a făcut să îmi respect mai mult meseria, mi-a crescut dorința de a-i ajuta pe cei din jurul meu, m-a învățat definiția smereniei și a bunătății și m-a făcut mai recunoscătoare față de Dumnezeu, care îmi oferă șansa de a practica meseria de medic în condiții de libertate și curățenie, net superioare față de cele în care a lucrat sfântul doctor Luca.

Fie ca sfântul Ierarh Luca să ne fie sprijin și ajutor în clipele cele mai grele, iar viața sa sfântă să ne fie lecție și model de urmat !

P.S. Voi reveni zilele următoare cu partea a doua a articolului, în care vă voi împărtăși câteva fragmente din această carte minunată.

Surse:

1. “Am iubit pătimirea”- Sfântul Luca Arhiepiscopul Crimeei, Editura Sophia.
2. http://ziarullumina.ro/luca-al-crimeei-doctor-si-ierarh-sfant-102636.html.
3. https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-luca-crimeei-arhiepiscopul-crimeea-120717.html.
4. Foto: http://www.paraclisulparhon.ro , https://doxologia.ro.