Cristina Stoian

Titlul acestui articol nu reprezintă un citat din cărțile Sfinților Părinți, ci motto-ul după care se ghidează, de mai bine de cinci luni, tinerii din Parohia „Sfântul Nicolae Balta Albă” din sectorul 3 al Capitalei. Cu ajutorul Lui Dumnezeu și al enoriașilor din biserică, sub ocrotirea Sfântului Ioan Rusul, ei reușesc să aducă lună de lună lumina pe chipurile bătrânilor și ale oamenilor nevoiași din parohie.

Inițiatorii acestui proiect sunt doi oameni speciali, Silviu și Ecaterina. Ei au fost de acord să împartă cu noi câteva din gândurile lor legate de această acțiune, gânduri pe care le voi reda în cele ce urmează:

R: Salut, vă rog mai întâi să ne spuneți câteva cuvinte despre voi, cu ce vă ocupați, ce vă place să faceți în timpul liber?

E: Salut! Sunt Ecaterina, lucrez într-o firmă de consultanță în achiziții. În timpul meu liber, care din păcate este destul de scurt, îmi place să citesc, să dorm (râde) și să călătoresc.

S: Salutare, eu sunt Silviu, am 27 de ani, momentan lucrez într-o companie multinațională, sper pentru încă puțin timp. În timpul liber îmi place să citesc, însă, din păcate, nu atât de mult cât mi-aș dori și să călătoresc. De asemenea îmi place și sportul, dar mai mult să îl privesc decât să îl practic (râde).

R: Acum, că ne-am cunoscut mai bine, vă rog să ne spuneți cum a apărut ideea acestei acțiuni?

S: Acțiunea a venit din dorința firească a Bisericii de a ajuta persoanele aflate în dificultăți, atât materiale cât și sufletești. Noi încercăm practic prin intermediul acestei acțiuni lunare să oferim o mică alinare atât din punct de vedere al alimentelor atât de necesare, cât și prin interacțiunea directă cu persoanele la care mergem.

R: Cu ce îi ajutați mai concret pe nevoiașii din parohie și de cât timp?

S: Acțiunea a început în luna mai, de Sfântul Ioan Rusul, din acest motiv grupul nostru poartă denumirea acestui sfânt. Ajutorul nostru este alcătuit din două părți. Prima și cea mai vizibilă este reprezentată de un pachet de alimente (atât perisabile cât și neperisabile). A doua parte este cea duhovnicească să spunem, încercând, prin vizita pe care le-o facem, să intrăm în legătură cu ei, fiind conștienți că în fața noastră avem o persoană, nu un scop sau un obiect. De asemenea, din grupul nostru face parte și o domnișoară doctor care ne-a însoțit încă de la început și oferă asistență medicală beneficiarilor.

R: Câți beneficiari există în momentul de față?

S: În momentul de față avem 22 de persoane pe care le ajutăm, dar am pornit de la 14 persoane. Sperăm ca numărul lor să crească în viitor. Dacă există persoane în parohie care au nevoie de ajutor, noi ne dorim să ieșim în întâmpinarea lor.

R: Cum vă primesc oamenii cărora le duceți pachetele cu alimente?

S: În momentul în care am identificat persoanele aflate în nevoie, am mers și am discutat acasă cu cei care din diferite motive nu puteau ajunge la biserică. Am  solicitat și ajutorul președintelui de bloc sau al administratorului, care ne-au însoțit, pentru ca persoanele să se familiarizeze cu noi, să fie conștiente de faptul că nu este o escrocherie, ci doar o dorință firească de a ajuta. Putem spune acum, după 5 luni, că, în momentul în care sunăm beneficiarii cu 1-2 zile înainte (pentru a ne asigura că îi găsim acasă), știm că ne așteaptă cu drag, iar bucuria din ochii lor reprezintă pentru noi cel mai mare dar.

R: Cât de receptivi sunt enoriașii la strângerea de fonduri pentru această acțiune?

S: Enoriașii au fost încântați când am lansat apelul de strângere de fonduri și, începând cu luna mai, ne ajută de fiecare dată. Practic, noi facem apel cu fiecare ocazie, strângem bănuții, avem un caiet în care se centralizează sumele strânse, totul fiind transparent. Dacă oamenii încă ne mai ajută, înseamnă că au încredere în noi și sunt încântați că pot să contribuie și ei la această acțiune. De asemenea, avem în biserică nişte persoane (prieteni, colegi, etc.)care lunar susțin 2-3 pachete din fonduri proprii.

R: Ce planuri de viitor aveți?

S: Scopul nostru este să continuăm acest proiect indiferent cine va fi principalul responsabil. Ne dorim să găsim toate persoanele aflate în dificultate și să oferim la un moment dat pachetul la două săptămâni sau chiar săptămânal. De sărbători avem un proiect prin care ne dorim să le înfrumusețăm casa cu un brad și cadouri specifice, după cum cineva din grup ne-a sugerat foarte bine. De asemenea ne dorim ca ajutorul să nu se limiteze doar la un pachet de alimente, ci chiar să oferim și ajutor financiar, prin plata unei datorii la întreținere sau cumpărarea unor medicamente. Suntem deschiși, iar, în măsura în care putem, încercăm să vorbim cu colaboratorii noștri pentru a-iajuta. Deja am donat trei televizoare, două telefoane mobile, am ajutat o persoană să plătească o mică parte din datoria la întreținere, am dăruit hăinuțe. Așadar, pe viitor ne dorim să ne extindem cât mai mult.

E: De obicei, fiecare enoriaș vine la noi cu o rugăminte, cu un lucru care îi lipsește, iar noi încercăm să îl ajutăm și să facem rost de lucrul respectiv.

R: Vă mulțumim pentru că ați fost alături de noi și vă rugăm la final să le transmiteți un mesaj celor care vor citi acest articol 🙂

S: Cristina îți mulțumim pentru că ești alături de noi încă de la început și ne oferi asistență atât medicală, cât și personală, inclusiv prin acest interviu. Celor care vor citi le transmitem că Dumnezeu are grijă de fiecare în parte și ne binecuvântează, iar milostenia pe care ofacem este doar o mică parte din darul pe care El ni l-a dat și pe care noi putem să îl răspândim. Încercăm să oferim o picătură de ajutor într-o mare de griji, așa cum spunea Sfântul Nicolae Velimirovici. Este un mic lucru care ne va ajuta la mântuire. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă înmulțească darul!

E: Pe mine personal, acțiunea aceasta m-a mișcat foarte tare, m-a schimbat, m-a făcut să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am și să conștientizez cât de ușor este să transmiți un cuvânt bun și să le dai o mână de ajutor oamenilor. De aceea invit pe toată lumea să se gândească la lucrul acesta și, dacă vedeți pe stradă un om amărât sau o femeie care are nevoie de ajutor, să nu vă fie rușine, să nu îl judecați ci să îl ajutați cu orice puteți, chiar și cu o vorbă bună.

S: Apropo de acest lucru, Părintele Arsenie Papacioc spunea că cel din fața ta nu are nevoie neapărat de darul tău. La un moment dat, el nu avea ce să dea cuiva, însă i-a întins o mână și i-a spus: “Dumnezeu să îți dea sănătate!” Omul are nevoie de bunăvoință din partea semenilor și de dragoste. Țineți minte că Mântuitorul a spus: “Un pahar de apă de veți da în numele Meu nu va rămâne nerăsplătit.”

Așadar, este cât se poate de adevărat că Dumnezeu lucrează prin oameni.

Acest lucru l-a simțit și Monica, voluntară în cadrul acestui proiect încă de la început. Ea povesteşte: ”Îndată ce am aflat că este vorba în mare parte de bătrâni, primul meu gând a fost la bunica mea. Îmi place foarte mult ideea de a ajuta, de a fi alături cât de puțin de oamenii care ar putea să ne învețe multe și care de asemenea au povești de viață uimitoare. De fiecare dată când mergem la ei, nu am cum să nu mă gândesc la bunicii mei… mereu le văd pe chip bucuria cu care ne întâmpină, dar şi tristețea că nu e nimeni lângă ei. Mi-aș dori ca acest proiect să crească, să reușim să ajutăm cât mai multe persoane aflate în nevoie.”

Adrian s-a alăturat de curând acestei acțiuni împreună cu soția și fetița sa, ghidați fiind de gândul: “Cu puțin se face mult…”  El ne-a mărturisit: “Am vrut să știu că am făcut ceva (bun) și pentru alții. Cum viața noastră este o încercare continuă, un test pe care să-l trecem mereu, învățând în permanență din experiența noastră și a celorlalți, cred că trebuie să dăm fiecare din noi ceea ce e mai bun, necondiționat. Adevărata satisfacție sufletească vine din puținul pe care îl dăm din toată inima. Să fie milostenia noastră precum bănuții văduvei ! Nu multă, cât mai ales din toată inima! Să ne ajute bunul Dumnezeu să continuăm acest proiect !”

Grăitoare este și mărturia uneia dintre beneficiare, care mi-a spus cu emoție în glas și în privire: “Bună ziua! Consider că aceasta este o inițiativă foarte bună, mai ales că eu și mama mea suntem mai solitare datorita situației ei (n.a. doamna are un picior amputat). Faptul că nu suntem singure și că, din când în când, ne bate cineva la ușă, respectiv niște tineri drăguți, ne dă speranță. În plus, alimentele pe care le primim sunt foarte bune, întrucât de multe ori nu ne permitem să le cumpărăm singure, iar ceea ce primim ne ajunge chiar și două săptămâni. Mulţumim din tot sufletul!“

Ei sunt pe scurt “oamenii care nu ne uită”, așa cum îi numea chiar sâmbătă o beneficiară. Sunt o dovadă vie a faptului că faptele bune sunt ușor de realizat și este suficientă doar dorința de a ajuta!