Cristina Stoian

„Ce se-ntâmplă seamănă teribil
Unui zbor cu foarte multe goluri:
În această țară mor actorii
Regretați de propriile roluri.

Tineri și bătrâni, la garderobă
Vin să-și lase cea din urmă haină,
Programați să intre în spitale
Ca să poată să se stingă-n taină.

Nu mai vor aplauze și bisuri,
Nu mai vor sufleori, lumini și farduri,
Ar mai zăbovi doar ca să-și rupă
Propriile afișe de pe garduri.

Mor actorii părăsiți de public,
Teatrul însuși este o fantomă
Și la catafalc le stau de gardă
Rolurile care intră-n comă.

Ne-au făcut să plângem și să râdem,
În momente bune sau mizere,
Astăzi, cu privirea zăvorâtă,
Ei își joacă ultima tăcere.

Ce ciudat, acum, când mor actorii,
Tragedia ce-au jucat-o moare,
Pentru a afla că fără dânșii
Tragedia noastră e mai mare.

Câinii morții reîncep să latre,
Cinici, pofticioși, nerăbdători,
Se tot sting luminile în teatre,
Noapte bună, domnilor actori!

Adrian Păunescu-Mor actorii

Mi-aş fi dorit ca următorul meu articol să fie unul mai vesel, dar iată că evenimentele petrecute zilele acestea au readus în gândurile mele un titlu pe care îl aveam în minte de mai mult timp…

Deşi în astfel de momente cuvintele sunt de prisos, aş vrea ca blog-ul meu să păstreze şi amprenta unor astfel de trăiri deoarece aceste clipe sunt dincolo de tristețea lor nemăsurată nişte semnale de alarmă pentru noi toți…

Ne mor actorii şi valorile din țara aceasta, iar în locul lor aproape că nu mai rămâne nimic !

Iată că zilele acestea ne-a părăsit şi Stela Popescu… Dispariția prematură a marii doamne a teatrului românesc de revistă mi-a lăsat în suflet un gol imens şi o grămadă de întrebări fără răspuns. Îmi adun cu greu ideile şi scriu cu lacrimi în ochi…

De câte ori alegeam o piesă de teatru la care să merg îmi spuneam: „Hai să caut o distribuție cu actori pe care nu se ştie cât timp îi mai prind pe scenă.” Stela Popescu nu făcea parte din această listă, părea că mai am tot timpul din lume să o revăd…

Născută în Basarabia, în raionul Orhei, la fel ca bunica mea, Stela Popescu nu a avut deloc o copilărie uşoară, una dintre primele ei amintiri fiind deportarea tatălui său în Siberia. Dar Dumnezeu a avut grijă de copila Stela şi i-a purtat paşii către Braşov, oraşul care îi va aduce şi primele succese ca actriță. În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru. După terminarea facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, locul unde ajunge să susțină chiar şi 400 de spectacole pe an.

Din 1963 până în 1969 joacă la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”. În 1969, doamna Stela Popescu părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, unde va rămâne până în anul 1993. Începând cu acest an ea revine „acasă” la Teatrul de Revistă, locul unde a primit zilele acestea şi ultimele aplauze.

Poate vă întrebați citind aceste rânduri de ce tocmai acest eveniment m-a făcut să iau decizia de a scrie acest articol… Răspunsul este cât se poate de simplu: Îi prețuiesc pe toți actorii români şi îi regret enorm pe cei care nu mai sunt printre noi, însă Stela Popescu a fost şi va rămâne unică în mintea şi sufletul meu.

Dânsa a fost prima actriță pe care am iubit-o încă de când eram doar un copil. Anii au trecut, iar Dumnezeu m-a ajutat să o văd şi în realitate. Prima întâlnire față în față a fost cea clasică, în 2011 un spectator timid aştepta o poză cu actrița preferată la final de reprezentație. Zâmbetul ei cald, modestia şi deschiderea pe care o avea atât pe scenă cât şi în lumea reală m-au făcut să realizez atunci că este un OM cu totul deosebit.

Apoi am revăzut-o anul trecut pe holurile spitalului unde lucram. Nu am îndrăznit să îi vorbesc, dar am observat tăcută cum cea mai mare stea a teatrului de revistă românesc vorbeşte cu absolut toată lumea fără a avea nici cea mai mică urmă de superioritate în glas sau în privire. Lumina pe care o emana doamna Stela Popescu de fiecare dată când apărea la spital te făcea să uiți că te afli într-un loc în care domneşte de obicei boala şi suferința.

Sunt sigură că această lumină va continua să existe în sufletul tuturor celor care au cunoscut-o sau pur şi simplu au admirat-o la teatru sau TV, iar rolurile ei magistrale vor rămâne dovada vie a talentului ei de neegalat. Din păcate însă eu cred că odată cu plecarea dânsei moare şi conceptul de teatru de revistă din România…

De asemenea, dincolo de tragedia acestui eveniment rămâne pe buzele multora dintre noi şi întrebarea, „Oare putea fi salvată Stela Popescu?”. Eu cred că da, putea fi salvată dacă în acea fatidică seară de marți exista măcar o singură persoană care să nu o lase să plece singură acasă… Am văzut filmulețul cu discursul incoerent al doamnei Stela Popescu abia joi seara, iar încă din primele secunde i-am spus mamei mele: „Stela Popescu făcuse accident vascular, uite cât de clar este din acest videoclip.” La nici un sfert de oră după aceea am văzut cum internetul începe să vuiască de aceeaşi părere. Ceea ce m-a îngrijorat însă cel mai tare atunci nu a fost faptul că nimeni nu a realizat că ea „a început să moară pe scenă în faţa publicului” aşa cum afirma Oana Pellea, ci dezumanizarea care ne caracterizează din ce în ce mai mult. Este adevărat că nu o mai putem aduce înapoi, dar putem să reînvățăm să fim oameni, să nu ne mai judecăm aproapele, ci să îl ajutăm în orice situație şi să nu îl lăsăm singur indiferent cât de senil, beat etc pare la prima vedere…

Drum lin Doamna Stela Popescu, Dumnezeu să vă odihnească în pace sufletul frumos, vă rog să ne iertați dacă nu am făcut suficient de mult pentru a vă ajuta !

Cred că acesta este şi momentul potrivit pentru a ne aminti şi a spune în gând o rugăciune pentru marii noştri actori, regizori, poeți sau oameni de cultură  care ne-au părăsit parcă prea devreme precum: Cristina Stamate, Radu Beligan, Marin Moraru, George Motoi, Olga Tudorache, Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani, Mircea Albulescu, Iurie Darie, Jean Constantin, Nae Lăzărescu, Şerban Ionescu, Emil Hossu, Adrian Pintea, Ioan Gyuri Pascu, Ion Lucian, Marga Barbu, Dina Cocea, Nicu Constantin, Ilarion Ciobanu, Colea Răutu, George Calboreanu, Toma Caragiu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Puiu Călinescu, Grigore Vasiliu-Birlic, Octavian Cotescu, Amza Pellea, Ernest Maftei, Vasilica Tastaman, George Constantin, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Besoiu, Ștefan Bănică, Liviu Ciulei, Sergiu Nicolaescu, Mircea Drăgan, Paul Everac, Geo Saizescu, Florian Pitiş, Adrian Păunescu, Octavian Paler etc.

Închei cu un îndemn pe care l-am auzit chiar într-o piesă în care juca şi Stela Popescu: „Aplauze, aplauze, când eşti vesel sau eşti trist. Aplauze, aplauze, pentru o viață de artist !”. Fie ca aplauzele adresate marilor noştri actori să nu se oprească niciodată, iar dragostea de viață transmisă de Steaua noastră dragă să ne fie mereu călăuză şi ajutor !

Sursă: wikipedia.org/Stela_Popescu

Sursă foto: Google.com