Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Parascheva
În fiecare an pe data de 14 octombrie creştin ortodocșii din întreaga lume o sărbătoresc pe Sfânta Parascheva. Aceasta este cunoscută în țara noastră drept ocrotitoarea Moldovei, sfintele ei moaște fiind adăpostite la Iași.

Numărul de pelerini care merg să se închine la Iași în această perioadă crește de la an la an, la fel cum crește și ajutorul pe care Sfânta Parascheva îl oferă tuturor celor care i-l cer cu credință și speranță.
Pentru cei care nu pot ajunge în Moldova cu ocazia acestui mare praznic există în diferite locuri ale țării icoane făcătoare de minuni ale Sfintei, așa cum este și cea de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.
Aflată la kilometrul 0 al capitalei, Biserica adăpostește pe lângă icoana făcătoare de minuni a Sfintei Parascheva, moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanul și mâna dreaptă a Sfântului Nicolae.
Icoana despre care tocmai am amintit a fost salvată din Biserica Sfânta Vineri, cea care a fost demolată în iunie 1987 de către regimul comunist. Se spune că, înaintea dărâmării Bisericii Sfânta Vineri, icoana Sfintei Parascheva a plâns. Icoana a fost adusă spre închinare, în Biserica Sfântul Gheorghe Nou în anul 1988, iar de atunci continuă să săvârșească minuni și să bucure sufletele celor care se roagă cu credință în fața ei.
Întrucât nu am reușit să ajung în capitala Moldovei mi-am îndreptat pașii spre Biserica Sfântul Gheorghe Nou unde am avut bucuria să descopăr câțiva credincioși care stăteau liniștiți la coadă cu flori în mână pentru a se închina la icoana Sfintei. Deși emoția nu a fost la fel de puternică ca cea trăită la Iași, m-am bucurat că am fost acolo și m-am simțit preț de câteva ore mai aproape de pelerinii de la Iași și de buna mea prietenă, Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Tocmai de aceea recomand acest loc tuturor celor care își doresc să se simtă mai aproape de moaștele Sfintei dar din diverse motive nu reușesc să ajungă la Iași.
Mai multe detalii despre viața frumoasă a Sfintei Cuvioase Parascheva găsiți aici: https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintei-cuvioase-parascheva-de-la-iasi.
Fie ca Sfânta Parascheva să ne ajute pe toți, să ne lumineze mintea, să ne deschidă sufletul și să fie mereu un model spre săvârșirea faptelor bune!
Bucură-te, Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva, mult folositoare!
Surse:
1. https://m.crestinortodox.ro/icoane-facatoare-minuni/icoana-sfintei-parascheva-biserica-sfantul-gheorghe-nou-121605.html
Leave a Reply