Modele și valori

Modele de viață

Începutul anului şcolar a reprezentat la fel ca în fiecare an un subiect tocmai bun pentru presa din România. Au avut grijă să inventarieze fiecare problemă în parte şi să urmărească la ce festivitate de deschidere merg politicienii. Evident că nu au ratat nici ocazia de a ne aduce aminte de reprezentanții acelor ONG-uri care au adresat anul trecut Ministerului Educației Naționale o scrisoare deschisă, în care solicitau ministrului să oprească organizarea de slujbe religioase în incinta unităților publice de învățământ din România, atât la începerea noului an școlar, cât și pe întreaga sa desfășurare.

Imediat mi-au venit în minte două întrebări: Oare nu cumva trăim într-o țară creştin-ortodoxă? Oare participarea la deschiderea anului şcolar a devenit obligatorie?

De asemenea au început inevitabil să circule pe rețelele de socializare articole despre cât de minunat şi perfect este învățământul din afara țării.

Însă eu astăzi nu aş vrea să discutăm despre problemele, reale într-adevăr, existente în sistemul de învățământ românesc, ci despre acei oameni minunați care nu apar la televizor, dar care fac acest mecanism să funcționeze în continuare în ciuda tuturor lipsurilor.

Da, chiar dacă pare greu de crezut ei încă există, iar eu am avut bucuria să îi am ca mentori pe o parte dintre ei.

Am fost formată şi am crescut în şcolile din România. Chiar dacă nu am avut bănci moderne şi tablă cu marker, în prima zi de şcoală ne-a întâmpinat pe fiecare bancă câte o figurină făcută manual din hârtie de viitoarea noastră învățătoare. Zâmbetul ei cald şi toate lucrurile frumoase pe care le-am descoperit prin ea mi-au rămas întipărite în minte chiar şi acum după atâția ani…

La scurt timp a venit întâlnirea cu profesoara de Religie, acea materie atât de blamată azi. L-am descoperit prin ea pe Sfântul Mina şi pe draga mea prietenă, Sfânta Muceniță Filofteia, iar Religia a rămas de atunci una dintre materiile mele preferate.

Anii au trecut şi a venit momentul să încep un nou capitol: clasa a V-a. Cu emoții mari am aşteptat întâlnirea cu fiecare profesor în parte. Oare cum o să fie de acum încolo? Oare sunt răi? Oare mă voi descurca la franceză, că din câte am auzit la televizor nu este o limbă prea frumoasă?

Dar curând am aflat că nu aveam niciun motiv de îngrijorare. Noi oameni deosebiți au intrat rând pe rând în sufletul meu. Unii dintre ei mi-au marcat existența atât de mult încât m-au ajutat să îmi aleg încă de atunci un anumit drum în viață.

Începând cu clasa a VII-a Biologia a devenit materia mea preferată, iar Facultatea de Medicină pe care am urmat-o mai târziu a venit ca o consecință firească a acestui lucru. Întâmplător sau nu, în clasa a VII-a studiam anatomia umană. Dragostea, devotamentul şi răbdarea doamnei profesoare m-au făcut să înțeleg aproape fără niciun efort tainele complexe ale corpului meu şi să pun baze solide pentru aprofundarea acestor noțiuni în facultate.

Chimia, acea materie pe care mulți nu o înțeleg nici după ce termină şcoala, mă pasiona atât de mult încât inventam singură probleme doar pentru a lucra mai mult decât ceea ce aveam în carte. Normal că acest entuziasm a pornit tot de la o doamnă minunată care, culmea, era „spaima” şcolii. Eu însă am iubit-o foarte mult şi chiar dacă a plecat dintre noi, nu voi uita niciodată lucrurile pe care mi le-a predat. Noțiunile reținute de la dânsa mi-au folosit chiar şi la admiterea la facultate.

Religia a continuat să mă fascineze întrucât am fost binecuvântată cu o profesoară extraordinar de inteligentă care continua parcă firesc ceea ce învățasem până atunci. De la ea am învățat Crezul şi Fericirile, cu ea am dat primele lucrări la Religie şi chiar mi-a făcut mare plăcere să studiez toate aceste taine.

Limba Română a adus în sufletul meu două profesoare minunate. Una dintre acestea se afla la sfârşit de drum în cariera didactică, iar întâlnirea întâmplătoare cu ea de acum câțiva ani a fost una dintre cele mai emoționante şi fericite de până acum. Cealaltă dintre ele era şi a rămas una dintre cele mai iubite profesoare din şcoală. Chiar şi azi revederea cu ea mă bucură la fel de mult ca atunci când aşteptam într-o bancă veche de lemn o nouă oră de română.

Franceza, materia care mă speria inițial cel mai tare s-a adăugat în scurt timp pe lista materiilor mele preferate. Acea doamnă aparent dură s-a dovedit de-a lungul anilor a fi o persoană specială, o prietenă adevărată, iar plecarea ei dintre noi a lăsat în sufletul meu un gol de neumplut…

-Cercul de Franceza (În memoria doamnei profesoare Doina Mancaș)-

Matematica clasei a 8-a mi-a adus însă întâlnirea cu cea mai dragă şi deosebită persoană din toți anii de studiu. Profesoară, „mamă” la şcoală, prietenă, ea a contribuit şi contribuie decisiv alături de părinții mei la dezvoltarea mea ca om în primul rând. Dar nici ca profesoară nu a fost mai prejos, îmi amintesc şi acum cu uşurință modul de rezolvare al problemelor din acea perioadă.

Anii de liceu, „când la mate dai de greu”, mi-au făcut cunoştiință cu noi exemple de dragoste pentru meseria aceasta unică de profesor. Am dat de greu la mate, dar datorită simplului fapt că materia era dificilă. Sunt sigură că fără răbdarea dragului nostru profesor totul ar fi părut mult mai complex.

În acea perioadă am avut enorm de multe lucruri de învățat şi la istorie, engleză, franceză, muzică, limba română sau fizică. Cinste lor, profesorilor care mi-au predat atât de frumos aceste materii şi care au contribuit substanțial la caracterul şi bagajul meu de cunoştiințe de azi.

Perioada facultății a fost şi ea o ocazie de a mă întâlni cu profesori extraordinari. Medicul de azi este practic rezultatul răbdării şi devotamentului domnului profesor de Anatomie, al celui de Microbiologie, al medicilor care ne-au învățat Semiologie, Cardiologie, Gastroenterologie, Pediatrie şi al tuturor celor care au sacrificat din timpul lor pentru ca noi să devenim mai buni.

Învățarea continuă pentru mine, iar Dumnezeu m-a binecuvântat şi în Rezidențiat cu un mentor minunat. Nu puteam cunoaşte un medic mai bun, mai cald şi mai potrivit pentru mine decât acesta.

Tot ceea ce am scris mai sus este doar experiența mea. Sunt sigură însă că fiecare dintre noi cunoaşte măcar un profesor care i-a rămas întipărit în suflet şi în minte. Vă invit să îmi povestiți în rubrica de comentarii despre aceşti oameni 🙂 

Le mulțumesc acestor oameni pentru răbdare, devotament, dragoste, căldură, îmbrățişări şi zâmbete. Le mulțumesc pentru că m-au ajutat să am încredere în mine, pentru că m-au învățat să nu uit niciodată de unde am plecat. Le mulțumesc pentru că fac parte din viața mea, pentru că au pus câte o cărămidă oricât de mică la formarea mea ca medic dar şi ca om !

Cinste lor, oamenilor ce nu apar la televizor!

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *