Cristina Stoian

București, o seară răcoroasă de noiembrie. În cea mai frumoasă sală a Castelului din inima capitalei, domni și domnițe așteaptă nerăbdători intrarea în scenă a marelui „Alain”. Candelabrele de cristal și luciul imaculat al marmurei completează decorul de basm.

Și iată că așteptarea ia sfârșit. În ropote de aplauze, pe acordurile unei romanțe demult uitate, o siluetă binecunoscută își face apariția. Treptat, aplauzele se diminuează, iar mulțimea de oameni amuțește, vrăjită parcă de vocea care se aude pe fundal…

„Am colindat pe cărările vieții cu pasul rar sau mai grăbit
Și am strâns vise și am strâns gânduri și încă nu am obosit…
Am învățat din greșelile mele, însă și de tăceri și de minciuni m-am lovit,
Dar trecând peste ele, și cu bune și rele,
Am aflat rostu’ vieții și-am trait, și-am iubit…”

Cu fiecare vers, imaginația publicului se lăsă purtată pe cărările vieții, printre gândurile și visele strânse până atunci. Fără să îmi dau seama când, m-am trezit și eu în anii în care viața mea era liniștită, cei dragi sănătoși și părea că nimic nu poate tulbura această atmosferă de poveste…

Hohote de râs m-au trezit din visare, “Alain”, cu talentul său unic, povestea cum a căzut de pe scenă în urmă cu mai mulți ani…

Apoi, iar am început să colind printre amintiri…

„Turnul, acum povârnit în spre apă,
Numele tău îl păstrează pe zid,
Râul când sapă sub albii
Dezgroapă bourul tău pe fiece blid.

A cui e cetatea? A lui Ștefan cel Mare !
Polobocul din zid, mucezit sub firidă,
Ulcica de lut… A lui Ștefan cel Mare !
Toate sânt ale tale..”

De data aceasta , versurile recitate pe scenă cu măiestrie m-au făcut să colind dealurile Putnei. Eram acolo, acasă la Putna, locul în care timpul pare că stă în loc și toate grijile pălesc. „Ierusalimul Neamului Românesc”, așa cum a numit-o marele poet Mihai Eminescu, locul de o frumusețe rară care schimbă vieți, mentalități și suflete…

Versuri, romanțe, povești ne purtau rând pe rând printre amintiri…

Iată-mă în sala Teatrului de Revistă, așteptând cu nerăbdare prima întâlnire față în față cu titanii teatrului românesc. Parcă văd și acum afișul, „ Alo, aici e Stroe. Spectacol extraordinar dedicat aniversării a 100 de ani de la nașterea actorului N. Stroe”.

Luasem biletele în ultima clipă și parcă încă nu imi venea să cred că sunt acolo. „Ding, dong” se aude dintr-un colț îndepărtat și apoi spectacolul începe.

„Alo, alo, aici e Stroe,
Şi roagă să-i daţi voie,
O clipă să vă-nveselească,
Să glumească,
Iar cu Voi”…

Rând pe rând, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Florin Piersic, Tamara Buciuceanu și mulți alții i-au adus un omagiu celui ce a fost Nicolae Stroe.

Alt an, alt spectacol mult așteptat și râvnit. Gazda era de data aceasta Teatrul Național din București. Era atât de liniște în sală încât mi se părea că îmi aud inima bătând de nerăbdare. Și atunci a intrat EL, același Alain, unic, inegalabil, cu vocea lui blândă și caldă. Nu mai știam atunci unde mă aflu, la Castel sau la Teatrul Național. Dar nici nu mai conta, el era acolo pe scenă și nu îmi doream ca visul să ia sfârșit…

Câțiva ani mai târziu după spectacolul de la Teatrul Național, în aeroportul unui mic oraș din România, într-o seară de toamnă târzie, așteptam avionul care urma să mă ducă la București. Afară, o ceață atât de groasă încât o puteai tăia cu cuțitul. Îmbrăcat cu un palton negru și cu nelipsita eșarfă roșie la gât, apăru „Alain” care se plimba nerăbdător dintr-o parte în alta a sălii de așteptare. Nu îmi venea să cred că este acolo, în carne și oase și că vom zbura împreună spre capitală. Îmi pierdusem orice speranță să îl mai văd, deși în fiecare secundă a zilelor petrecute acolo speram să îl întâlnesc cumva, din întâmplare, pe străzile orașului în care locuia de mulți ani…

Privind vrăjită către el, aud o voce care mă trezește din visare: „Avionul spre București nu va mai decola în această seară din cauza ceții. Veți fi transportați la Sibiu, unde vă veți îmbarca în avionul spre București.”

Înainte de a pleca spre Sibiu, mi-am făcut curaj și am vorbit cu EL, l-am rugat să facem o poză împreună. Modest, carismatic, unic, atrăgător, în ciuda oboselii vizibile de pe fața sa, a acceptat imediat. L-am revăzut apoi abia la Sibiu, m-a recunoscut și mi-a zâmbit. Când simțeam că oboseala mă cuprinde îmi aminteam de acel surâs și mă gândeam că dacă „Alain” rezistă în ciuda vârstei înainte pe care o are, eu nu am voie să crâcnesc.

Odată ajunși la București, aplauze prelungi și strigăte din sală mă trezesc la realitate. Eram din nou la Castel, candelabrele de cristal își pierduseră parcă strălucirea în fața măiestriei la care fuseseră martore în ultimele câteva ore.

Nu mult după aceea, în fața mea stătea din nou, Florin Piersic, Alain Delon de România așa cum a fost supranumit de nenumărate ori. Nu m-a recunoscut, dar când i-am spus că ne-am mai văzut în acel zbor cu peripeții mi-a zâmbit complice.

De ce toată această poveste? Simplu, pentru că astăzi este ziua marelui actor.

“20, chiar 80, vorba e cât suflet ai!
Nu-ntreba, nu-ntreba câți ani am!
Lasă-mă să te întreb, dacă vrei
Câți ani ai și-mi răzpunzi: 23!
Dacă ai 23, toată viața în piept o iei!
Ce nu faci dacă ai 23!?”

Având aceste versuri în minte , este clar că nu ne putem întreba câți ani face… Însă nici nu mai contează… Florin Piersic a avut și va avea mereu un suflet de 20 de ani…

În încheiere, îndrăznesc să contrazic ceea ce a spus dânsul de curând „(…) Oamenii își amintesc de cei care sunt valoroși, din păcate, sau încep să vorbească cât de cât, numai după ce ei nu mai sunt. (…)Acesta este adevărul. Își amintesc după ce ei nu mai sunt. (…)Peste 20 de ani, nici nu vor ști, probabil, că a existat un actor și un om pe care îl chema…

Iată că eu îmi amintesc de dumneavoastră acum și vă promit că îmi voi aminti și peste 20 de ani indiferent de locul în care vă veți afla! Vă îndemn și pe voi, cei care veți citi acest articol, să nu uitați niciodată valorile adevărate ale țării noastre și să vă luați modelele de viață din experiența, cariera și sfaturile lor!

La Mulți Ani binecuvântați unicului Florin Piersic! Dumnezeu să vă mai dea ani mulți și sănătoși în care să ne bucurați sufletele pentru că în mod clar, altul ca dumneavoastră nu se va mai naște!

Surse:

1. https://www.versuri.ro/versuri/florin-piersic-pe-cararile-vietii-_sjh2.html
2. https://www.facebook.com/strainiinnoapte/posts/2375134712814085
3. https://www.libertatea.ro/stiri/florin-piersic-implineste-astazi-84-de-ani-marturisirea-dureroasa-facuta-de-actor-chiar-de-ziua-lui-2865984
4. http://aarc.ro/en/articol/retrospectiva-aniversara-florin-piersic
5. https://www.youtube.com/watch?v=fE1x34o-Tf8