Cristina Stoian

Astăzi aș vrea să împart cu voi o poezie scrisă de mine acum doi ani pe care am regăsit-o întâmplător… ?

Am mai adăugat o strofă și iată rezultatul final:

“Dac-am ști ce ne rezervă viața, 
Am trăi într-o continuă așteptare,
Ne-am trezi cu teama dimineața 
De a nu rata tocmai șansa cea mai mare.

Dac-am ști că mâine nu e așa cum am visat,
Am deveni doar simpli trecători prin lume,
Precum un fluture de vânt purtat
Care-și așteaptă soarta fără de renume.

Dac-am ști că cel iubit nu va rămâne,
Și cât de tare sufletul ne va durea,
Am fugi de dragoste ca de epidemii de ciume
Iar amintirea clipei n-ar mai dăinui purerea…

Dac-am ști să ne bucurăm cu adevărat,
Indiferent de întâmplări, de temeri sau de vreme,
Am trăi cu sufletul veșnic tânăr,  neîmpovărat
Iar lumea n-ar mai fi așa plină de extreme.

Dac-am ști să îi mulțumim lui Dumnezeu, 
Pentru tot ce este bun, frumos și drag,
Iar pe Sfinți i-am purta în suflet mereu
Ei ne-ar aștepta cu brațele deschise permanent în prag. 

Dac-am ști totul înainte să se întâmple,
Asta probabil viață nu s-ar mai chema,
Așa că hai să ne bucurăm de lucruri simple,
De oameni, de Sfinți, de flori, de cinema…”

Stoian Cristina.