Libertate prin muzică
Bună dimineața dragii mei!
Înainte de a începe în forță o nouă săptămână vă propun să ne amintim de un OM care a însemnat atât de mult pentru țara noastră încât nu aș putea cuprinde acest lucru nici în 1000 de articole. Este vorba despre unicul Adrian Păunescu.
Ziua de 5 noiembrie nu a fost aleasă întâmplător pentru a publica acest articol. Astăzi se împlinesc opt ani de când Adrian Păunescu a plecat la Domnul.
Născut în Basarabia, în anul 1943, viitorul poet își petrece cea mai mare parte a copilăriei la Bârca în județul Dolj. Activitatea sa literară debutează în anul 1960 și se încheie pe patul de spital, cu doar câteva zile înainte de a ne părăsi, cu poezia „De la un cardiac, cordial”. Unele dintre cele mai cunoscute poezii ale sale sunt: „Totuși, iubirea”, „Antimprimăvara”, „Iertările”, „Repetabila povară”, „Ce simplu mi-ar fi, dacă nu te-aş iubi” etc.
Dincolo de opera sa literară inegalabilă, marele poet și om de cultură ne-a mai oferit un cadou extrem de valoros, ce reprezintă și subiectul acestui articol, Cenaclul Flacăra.
Rândurile de față au luat naștere, atât la nivel de idee cât și ca schiță scrisă, în timpul spectacolului „Remember Cenaclul Flacăra-Adrian Păunescu” la care am participat sâmbătă seara. Am așteptat îndelung acest spectacol însă vă spun sincer că nu mă așteptam la avalanșa de sentimente care m-a cuprins în cele aproape șapte ore petrecute alături de Andrei Păunescu și invitații săi.
Poveștile părinților mei și videoclipurile vizionate pe internet au fost până acum singurul meu contact cu acest fenomen. Pot spune faptul că de fiecare dată când ascultam o melodie din vremurile de glorie ale Cenaclului mă cuprindea un sentiment straniu și plăcut. Acum am găsit și definiția acestui sentiment, el se numește libertate!
Sloganul Cenaclului Flacăra era “Lumină, luptă, libertate!” şi era transmis de Adrian Păunescu publicului prin ridicarea mâinii drepte cu degetul mare şi cel arătător deschise (în forma literei “L”), iar celelalte trei degete strânse în pumn. Publicul răspundea prin acelaşi semn.
Primul cenaclu a avut loc pe data de 17 septembrie 1973 în București, iar primul artist care a cântat pe scena Teatrului “Ion Creangă” a fost Doru Stănculescu. Ulterior, pe parcursul celor 12 ani de evoluție au avut loc 1.615 spectacole de muzică, poezie şi dialog, în faţa a peste şase milioane de spectatori din toate colțurile țării. La Cenaclul Flacăra au cântat pentru prima dată multe dintre vocile de excepție ale României. Printre artiştii care s-au lansat ori au cântat de-a lungul anilor în Cenaclul Flacăra se numără: Tudor Gheorghe, Ştefan Hruşcă, Nicu Alifantis, Vasile Şeicaru, Valeriu Sterian, Victor Socaciu, Adrian Ivaniţchi, Dan Chebac, Evandro Rosetti, Florian Pittiş, Anda Călugăreanu, Alexandru Zărnescu, Octavian Bud, Ovidiu Haidu, Doru Stănculescu, Zoia Alecu, Mircea Vintilă, Valeriu Penişoară, Marcela Saftiuc, Adriana Ausch, formaţia Iris, Maria Gheorghiu, Florin Săsărman, Cristian Buică, Mădălina Manole (în grupul Alfa şi Beta, împreună cu Ştefania Ghiţă), Tatiana Stepa, Emeric Imre, Arpad Domokos, Maria Nagy, Laurenţiu Mărgineanu, George Nicolescu, Mircea Vintilă, Ducu Bertzti, Dinu Olăraşu, Nicolae Furdui Iancu, Gil Ioniţă, Ion Hagiu, Ion Zubaşcu, Mircea Bodolan, Mihail Stan, Mircea Florian, Radu Gheorghe, Mihai Napu, grupurile Ecoul (Magda Puskas şi Sorina Bloj) şi Poesis (Marius Baţu şi Eugen Baboi), Cetatea, Canon, Partaj, Totuşi, corurile Preludiu şi SONG, precum şi mulţi alţii.
La Cenaclu s-a cântat şi s-a recitat în limbile română, engleză, franceză, rusă, spaniolă, italiană, greacă, turcă, maghiară, germană, ebraică, arabă, tătară, aromână, idiş, japoneză, chineză, sârbo-croată, ţigănească, poloneză.
Într-o lume dominată de cenzură și lipsuri, Adrian Păunescu a reușit să îi facă pe tineri să se simtă mai liberi, mai demni, mai fericiți. Consider faptul că acest fenomen a fost o adevărată binecuvântare pentru generațiile anilor 1970-1980 și un adevărat exemplu pentru generațiile ce au urmat.
Cenaclul Flacăra este pratic despre muzică adevărată, despre naturalețe, despre talent în forma lui cea mai autentică. Multe dintre poeziile care au devenit ulterior melodii reprezentative ale Cenaclului au fost scrise de Adrian Păunescu pe loc, în sala de spectacol, sau în mașină, în drum spre locațiile întâlnirilor Cenaclului. De exemplu, melodia “Iubito, hai să ne-aruncăm în valuri”, ce a reprezentat rampa de lansare în carieră pentru Vasile Șeicaru, a fost scrisă de către Adrian Păunescu pe drumul dintre Galați și Constanța. Redau mai jos povestea acestei melodii, spusă chiar de Vasile Șeicaru:
<<A doua zi, în autocarul ce transporta cenacliştii, Adrian Păunescu spune: “Să vină cineva lângă mine să-i dictez o poezie, o fac chiar acum, iar tu, cel nou, să compui muzica, fiindcă începem spectacolul cu această piesă în premieră”.
Harul lui Păunescu nu se dezminte, poezia se naşte în 20 de minute. Şeicaru, intimidat, se retrage în fundul autocarului cu strofele purtând cerneala încă neuscată şi începe să inventeze o melodie pe aceste versuri. Se străduia să găsească linia melodică când îl chemă poetul: “Hai, mai repede, eu am scris versurile în 25 de kilometri şi tu nu nimereşti melodia în 60 de kilometri, grăbeşte-te, că ajungem la Constanţa!”. A mai ciupit strunele chitarei Vasile Şeicaru şi a finalizat melodia chiar când a început spectacolul. Adrian Păunescu anunţă pe stadionul din Constanţa că Cenaclul începe cu un cântec în premieră, după care îi face semn lui Şeicaru să vină la microfon. “Vă daţi seama ce emoţii aveam, la debutul meu cântam o melodie compusă în aşa grabă. În plus, eram timorat şi de faptul că nu ştiam dacă melodia mea va fi pe măsura valorii poeziei. Îmi era inima ca un purice. Am cântat începutul piesei, şi după prima strofă a explodat stadionul, toată lumea aplauda în delir şi fredona, un succes uriaş. Cântecul era «Iubito, hai să ne-aruncăm în valuri». Şi astăzi, după atâţia ani, cântecul e tare iubit de public”, mărturisește Vasile Șeicaru într-un interviu.>>
Cât de norocoși au fost cei din generația părinților mei ca l-au avut pe Adrian Păunescu și cât de săraci suntem noi fără el! Îmi lipsiți tare mult Maestru drag !
Cenaclul Flacăra a continuat să existe și după anul 1990 însă întâlnirile erau mult mai rare. “Flacăra” Cenaclului este dusă mai departe astăzi de Andrei Păunescu, prin proiectul “Remember Cenaclul Flacăra – Adrian Păunescu”. Sute de spectacole au fost prezentate în Bucureşti şi în ţară, din 2010 încoace.
Din acest proiect face parte și evenimentul la care am participat sâmbătă seara și aș vrea înainte de a încheia să îi mulțumesc lui Andrei Păunescu și tuturor invitaților săi pentru o seară de vis și pentru faptul că m-au făcut să mă simt liberă! Lacrimile de bucurie din ochii miilor de suflete care au cântat la unison cele mai cunoscute și dragi melodii ale Cenaclului mă face să cred că nici astăzi nu trăim într-o lume tocmai liberă. Practic, noi astăzi suntem niște „robi” ai tehnologiei și ai muzicii comerciale. Am devenit astfel incapabili de a recunoaște adevăratele valori și de a ne alege modele demne de urmat în viață.
În cele câteva ore petrecute la Sala Palatului m-am lăsat purtată de către Doru Stănculescu, Dan Andrei Aldea, Ducu Bertzi, Victor Socaciu, Vasile Șeicaru, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Cristi Minculescu în anii de tinerețe ai părinților mei; m-am bucurat cu tot sufletul de timbrul unic al Magdei Puskas; am descoperit-o pe Mihaela Bustuchină, una dintre vocile inconfundabile ale folkului românesc în anii 1970-1990, astăzi medic neurolog în Franța; am plâns atunci când Victor Socaciu a adus un omagiu superb marilor artiști și oameni de cultură ai României care ne-au părăsit parcă prea devreme.
"Numai liberi fiind, veți atinge în viață fericirea!"
Publicată de Alessia Ana-Maria Socaciu pe Duminică, 4 Noiembrie 2018
Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost și acela când cele câteva mii de suflete prezente la Sala Palatului din toate colțurile țării au adus un omagiu binemeritat lui Adrian Păunescu și lui Ilie Balaci, cântând împreună imnul Universității Craiova, scris de marele poet, „Oltenia, eterna Terra Nova”.
În încheiere, aș vrea să vă las un cântec perfect pentru anul Centenarului , interpretat și sâmbătă seara la Cenaclul Flacăra, Clopotul Reîntregirii.
Dumnezeu să ne ocrotească și să ne lumineze mintea spre fapte plăcute Lui !
„Bat clopote cântând reîntregirea
Şi sufletul ia foc în clopotari
Întâi decembrie ne e unirea
Şi strălucirea României Mari
Mihai Viteazul intră-n catedrală
Şi are harta Daciei în mâini
Într-însul Burebista se răscoală
Şi-apoi pe vatra lui se nasc români.”
Surse:
Leave a Reply