Cristina Stoian

Astăzi aş vrea să vă spun o poveste, dar o poveste pentru oameni mari… Şi ea începe așa:

 „A fost odată un rege atât de iubit de supuşii săi, dar, într-o zi,  vecinul său Împăratul Roşu a venit peste el şi i-a luat ţara.”

Mâhnit, părăsit parcă de toată lumea, regele își luă cea mai de preț avere, mama sa, și începu cea mai grea perioadă a vieții sale, exilul.

Nu trecu mult timp de la plecare și regele dobândi prima alinare, căsătorindu-se cu cea mai frumoasă fată din ținut.

Și au trăit ei fericiți, fiind binecuvântați cu cinci fete. Și fiind vremurile grele fostul rege muncea într-o zi cât alții în zece.

Cu toate greutățile viața lor era ca în basme. Zburau împreună printre nori de puf, reparau mașini fermecate, își purtau pașii în ritmuri de dans doar de ei știute și citeau povești despre ținuturi îndepărtate.

Dar pe măsură ce anii treceau dorul de țară era din ce în ce mai mare. Ca să-și mai ostoiască aleanul regele le  chema pe fetele lui adesea și le spunea:

• Iaca, dragele mele, astăzi am să vă spun o povestire despre cea mai frumoasă țară din câte au existat vreodată. Se numea România. Erau acolo pajiști fermecate și izvoare de apă cristalină. Norii erau din vată și soarele zâmbea.
• Erau acolo și palate tată? întrebară fetele curioase.
• Da dragele mele, erau palate minunate desprinse parcă din Rai. Chiar eu m-am născut într-un astfel de loc. Era cel mai falnic din regiune. Crengile de brad îl îmbrățișau și vietățile pădurii ne vorbeau. Fiecare cameră avea propria ei viață. Candelabrele erau de cristal și pereții poleiți cu aur.

Regele făcu o scurtă pauză, rechemând parcă imaginea castelului mult iubit și apoi continuă:

• Și am trăit acolo fericit cu bunicii și mama mea până într-o zi când am primit vestea că bunicul meu a murit, tatăl meu a părăsit țara,așa că eu urma să devin Rege peste tot tărâmul acela. Eram cam de vârsta voastră…
• Ce înseamnă tată să fii rege, întrebă curioasă fata cea mică?
• Nici eu nu știam atunci așa că am întrebat curios: ʺVoi mai putea să mă joc de acum încolo?ʺ ʺDaʺ mi s-a răspuns, ʺînsă va trebui să porți o uniformă frumoasă și să participi la întâlniri importante cu oameni de seamăʺ.

Și am domnit așa trei ani. Dar iaca veniră vremuri grele și tatăl meu reveni  în țară luându-mi locul la tron.

Trebuie menționat aici că pe vremea aceea exista în țară o criză economică mare și ținutul era amenințat de vecinii săi.

Regele oftă adânc și apoi continuă :

• De atunci a început cu adevărat viața mea… Mama a fost trimisă în exil, iar eu am devenit adult. Am învățat atunci o lecție pe care vreau să o țineți minte și voi: ʺLumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. ʺ

După zece ani de domnie tatăl meu a fost obligat să abdice,  iar eu am devenit din nou rege.

Fetele ascultau povestea parcă vrăjite…

• La scurt timp vrăjmașul s-a sculat cu oaste mare împotriva noastră și am fost silit să merg în război. Am luat decizii curajoase și am salvat oameni de la moarte dar nu a fost îndeajuns.
• Vai tată dar tu ești un erou, spuseră fetele în cor !
• Din păcate dragele mele Împăratul Roșu, vecinul meu a venit peste noi într-o zi și a cucerit țara. Atunci am fost nevoit să părăsesc tărâmul de vis pe care vi l-am descris, am cunoscut-o pe mama voastră și apoi ați apărut voi.
• Tată dar vrem și noi să vedem tărâmul acela fermecat, să ne lăsăm îmbrățișate de brazi și să vorbim cu vietățile codrului.

Cu lacrimi în ochi tatăl le răspunse:

• Dacă ați ști voi dragele mele cât de mult îmi doresc și eu același lucru am zbura imediat printre nori până acolo. Dar vă promit că va veni ziua când dorința noastră se va îndeplini…

Atunci fetele înțeleseră că în tatăl lor există o parte care nu le aparține…

Trecură ani mulți de atunci, cu clipe grele dar și frumoase. Fetele creșteau într-un an cât altele în zece, bucurând sufletul obosit de dor al tatălui lor.

Pe când în ochii bătrânului rege licăreau ultimele scântei de speranță veni vestea că Împăratul Roșu a fost ucis într-o bătălie. Atunci parcă toți anii grei erau dați uitării și întoarcerea acasă prindea din nou contur.

Dar autorul avea altă continuare a poveștii…

Era ziua de Crăciun, afară fulgii de zăpadă cădeau lin și totul era alb ca laptele. O trăsură cu aripi ateriză ușor și din ea coborî cu lacrimi în ochi regele și familia sa. Era în sfârșit acasă. Aflând însă de acest lucru urmașii Împăratului Roșu îl întoarseră din drum iar durerea exilului reîncepu.

Doi ani mai târziu, regelui i se permise în sfârșit revenirea în tărâmul lui drag. Și a fost primit ca un erou, cu flori și chiote de bucurie. Se făceau ospețe multe în cinstea lui și era rugat să nu mai plece niciodată…

Și văzură atunci fetele că tărâmul din povești există și arăta exact așa cum le spusese tatăl lor.

• Fermecate îl întrebară: Tată putem rămâne aici pentru totdeauna?
• Va veni curând ziua când se va întâmpla și acest lucru. Până atunci însă să rețineți faptul că: ʺCele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. ʺ

Dar fură nevoiți să plece din nou… Abia cinci ani mai târziu, dorul luă sfârșit definitiv. Regele își primea înapoi palatul fermecat și, ca prin vis, totul părea neatins. Erau acolo chiar și desenele pe care el le contura vrăjit atunci când era doar un Rege Copil. Brazii îl îmbrățișau din nou și animalele îi cântau ode de bucurie. ʺRomânia mersese mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei […] servite responsabil şi generos. ʺ

Atunci veni vremea pentru o nouă povață adresată fiicelor lui. Așadar le spuse: ʺNu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.ʺ

Trecură ani frumoși pentru rege până când boala puse stăpânire peste trupul lui parcă prea încercat țintuindu-l departe de palatul lui drag, de brazi, de păsări și de supușii săi iubiți… Curând regele se stinse departe de țara lui…

Dar plecarea însemna un nou început. Regele fu adus acasă pentru totdeauna. A fost durere mare în țară și l-au plâns până și brazii și palatul și codrii… Patru zile au durat funeraliile și milioane de flori au acoperit memoria celui ce a fost Regele Român și Românul Rege.

Am fost și eu acolo și am văzut toate lacrimile, toate floriile și toate ceremoniile  căci de n-aş fi fost, de unde aş fi ştiut eu să vă povestesc?

Și-am încălecat pe o șa, și v-am spus povestea așa!