Cristina Stoian

Acum un an, pe data de 22 mai 2016, porneam cu entuziasm şi emoții spre primul meu traseu alături de Arhiva de Geografie (astăzi Geoarhiva).

Mi-a plăcut atât de mult încât am revenit din nou şi din nou, iar astăzi aproape că am pierdut numărul excursiilor în care am mers cu această mare familie.

Da, ați citit bine ! Geoarhiva nu este doar o modalitate de petrecere a timpului liber ci o mare familie. Oamenii de aici parcă se ştiu de o viață, iar noii veniți sunt primiți cu atât de multă căldură încât este greu să  nu îți doreşti să revii alături de ei şi cu alte ocazii.

Orice familie care se respectă are însă şi un conducător pe măsură. În acest caz, el se numeşte Andrei.

Andrei geoarhivarul este absolvent al Facultății de Geografie, în prezent meteorolog şi mare iubitor al naturii. Încă de tânăr Andrei cutreiera țara în lung şi-n lat descoperind zi de zi noi locuri nepromovate suficient din punct de vedere turistic. Ulterior, lui i-a venit ideea să strângă alături de el doritori în a cunoaşte aceste locuri şi astfel a apărut acest proiect inedit.

Andrei omul este o persoană calmă, dispusă oricând să îți răspundă la orice întrebare legată de locul în care te afli, mai ales dacă ea are legătură cu geografia. Este imposibil să nu îl îndrăgeşti odată ce l-ai cunoscut!

De menționat faptul că toate aceste trasee sunt pietonale. Se parcurg pe jos kilometri întregi, însă bucuria transmisă nu te lasă să te simți obosit deloc. Am văzut rând pe rând locuri demult uitate şi părăsite care parcă îți zâmbesc atunci când te văd, locuri întreținute modest, locuri proaspăt renovate, locuri unde îmi doream demult să ajung, dar și locuri despre care nici măcar nu știam că există. Toate fac parte acum din mine şi mă bucur că am aflat povestea lor.

Primele surprize pe care le-am descoperit au fost Tunelul Lujerului-Lacul Morii-Mănăstirea Chiajna. Trei locuri total necunoscute pentru mine chiar daca sunt născută şi crescută în Bucureşti. La Tunelul Lujerului şi la Mănăstirea Chiajna nu cred totuşi că m-aş fi încumetat să merg de una singură.

A urmat apoi plimbarea pe dealurile Bucureştilor în cadrul căreia am descoperit cu bucurie Delta Văcăreşti, amfiteatrul abandonat din Parcul Tineretului, Parcul Carol, Gara Filaret şi Strada Xenofon cu ale ei trepte colorate.

Un sfârşit canicular de iunie mi-a adus întâlnirea cu mărețul Fort numărul I Chitila. Primul construit în Centura de Fortificații a capitalei şi singurul care respectă planurile inițiale.

În noiembrie, toamna mi-a dus paşii către Câmpina, un oraş mic, dar demn şi foarte frumos întreținut. De departe, simbolul oraşului şi locul care nu trebuie ratat dacă ajungeți în zonă este Castelul Iulia Haşdeu. Lasând în urmă Câmpina, am pornit hotărâți către Penitenciarul de la Doftana, un loc care reuşeşte în acelaşi timp să te bucure şi să îți dea fiori. Apoi, seara ne-a prins în linişte şi comuniune deplină cu Dumnezeu la Mănăstirea Brebu una dintre cele mai importante realizări arhitectonice din timpul domniei lui Matei Basarab.

Surprizele Arhivei de Geografie nu s-au oprit însă aici. Au urmat Atracțiile din Teleorman. Cred că acesta era printre ultimele județe în care credeam că pot vizita ceva interesant, dar Andrei mi-a dovedit din nou cât de mult m-am înşelat. Rând pe rând, natura mi-a descoperit timidă Faleza de loess de la Lunca, Curtea Bălăcenilor de la Tătăreştii de Sus şi Biserica din Ciuperceni. Apoi a urmat oraşul Turnu Măgurele cu a lui Catedrală asemănătoare cu cea din Curtea de Argeş, iar ziua s-a încheiat acasă la Ilie Moromete, în Siliştea Gumeşti. În ciuda neglijenței cu care este promovată localitatea Siliştea Gumeşti bucuria mea de a ajunge acolo a fost imensă. Încă din şcoala generală imaginația mă purta aici cu fiecare pagină a operei lui Marin Preda, iar confruntarea cu realitatea a fost minunată.

Luna ianuarie, ger, zăpadă ca în poveşti, o zi tocmai bună pentru o plimbare în jurul Lacurilor Colentinei– Plumbuita, Fundeni, Dobroeşti. Tocmai atunci când scârțâitul zăpezii se auzea mai tare, iar drumul părea că nu se mai termină, apărea câte un obiectiv surpriză care parcă îți dădea căldura necesară pentru a merge mai departe: Mănăstirea Plumbuita, Biserica Fundenii Doamnei, Mănăstirea Mărcuța cu al ei Sanatoriu, una dintre ultimele opriri ale lui Mihai Eminescu…

Unul dintre cele mai spectaculoase trasee a fost însă cel care a cuprins Centura de fortificații a Bucureştiului. În spatele pomilor de pe Şoseaua de Centură a Capitalei se ascund adevărate comori, presărate cu stropi de indiferență deşi au atât de mult potențial. Centura de fortificații a Muncipiului Bucureşti cuprinde 36 de forturi şi baterii intermediare, dintre care astăzi se mai păstrează doar 31. Noi am vizitat 4 baterii, Fortul 10 Leurdeni şi deja îndrăgitul Fort 1 Chitila. Deşi era mijlocul lunii ianuarie, forturile şi bateriile ne-au primit cu multă căldură şi parcă ne-au implorat să nu le uităm şi noi aşa cum tot au făcut atâția oameni din 1899 (când s-a finalizat construcția lor) până azi.

Luna februarie, o nouă aventură: Dobreni-Goştinari-Mironeşti-Comana. La Dobreni se află ruinele unei vechi cetăți amenințată cu dispariția chiar de o casă construită lângă ea… Goştinari şi Mironeşti sunt două schituri ale binecunoscutei Mănăstiri Comana. Doar Schitul Mironeşti funcționează în prezent, însă este şi el amenințat de uitare odată cu trecerea anilor peste cele două măicuțe care îl îngrijesc acum cu deosebită dragoste şi bucurie.

Fiind deja parte a familiei Geoarhiva, în luna martie am decis să mă încarc cu o doză mai mare de bucurie, două zile la Sibiu. În prima zi am ne-am oprit la Vulcanul de la Racoş, Lacul de Smarald şi Abația de la Cârța. Seara ne-am cazat în Sibiu, iar a doua zi dis de dimineață am pornit către Muzeul locomotivelor cu abur din oraş. Aici aş dori să îl amintesc pe ghidul nostru de la Muzeu, Andrei Berinde. El este o adevărată enciclopedie a tot ceea ce înseamnă căi ferate din România şi reuşeşte să mă surprindă mai plăcut cu fiecare excursie în care merge alături de noi. Pe Andrei Berinde şi excursiile lui separate de Geoarhiva îl găsiți aici: Călător prin gările de odinioară. Lăsând în urmă locomotivele, dar cu promisiunea de a reveni cât mai curând, am pornit spre casă cu două opriri în minunatul oraş Cisnădie şi la Cetatea Cisnădioara.

Luna aprilie mi-a adus un frumos cadou, o excursie în locul unde mi-am petrecut toate vacanțele din copilărie şi unde mă întorc de fiecare dată cu drag. Obiectivele de aici au fost: Tabăra de Sculptură de la Măgura, Mănăstirea Ciolanu şi Mănăstirea Bradu. Până să ajung aici însă m-am bucurat din plin de Muzeul Natura Văii Teleajenului din Vălenii de Munte şi de Biserica din lemn de la Starchiojd. Şi dacă tot eram în zonă, nu puteam rata Vulcanii Noroioşi…

Ultima excursie în care am mers alături de aceşti oameni frumoşi a fost cea din minivacanța de 1 mai. Ocazie cu care am descoperit Drumul de Fier Vâlcele-Râmnicu Vâlcea şi Râpa Stăvăroaiei. De asemenea această excursie mi-a adus bucuria reîntâlnirii cu Mănăstirea Curtea de Argeş. Înainte de a porni spre casă am luat masa la Cabana Cumpăna, un alt loc unde cu siguranță îmi doresc să revin !

Vă promit că voi reveni cu mai multe detalii despre locațiile de mai sus în articolele viitoare.

Îți mulțumesc Andrei pentru ocazia de a vizita atâtea locuri fantastice şi abia aştept noi aventuri !

Pe Andrei îl găsiți aici: Geoarhiva Facebook, geoarhivaturism şi aici Geoarhiva

Pe Andrei Berinde îl găsiți aici: Călător prin gările de odinioară

Închei cu salutul clasic al familiei Geoarhiva:

„Hai noroi !”

Va urma !